So long, goodbye

 Cuvintele sunt atât de greu de înşirat atunci când sufletul ţi-e într-o stare latentă... Am dat fiinţă acestui blog considerând că sunt vindecat, că pentru întâia oară în distribuţia vieţii mele, eu voi fi actorul principal. Se pare că m-am înşelat... iarăşi. Cum aş putea trăi într-o lume ce mi-e străină?
 Păşesc mai agale ca niciodată, conştient că destinaţia nu e cea care mi-ar unge sufletul de bucurie... Pe zi ce trece devin tot mai puternic, tot mai combativ (sau cel puţin aşa sunt perceput). Apoi însă apar acele momente de slăbiciune, acele lucruri mărunte ce îţi amintesc de adevărata ta natură... şi te sperii.
 De-ai şti ce e în sufletul meu...
 Îmi pare rău că nu mă pot iubi, dar abia dacă mă pot accepta. Regret enorm că încă mai simt, că aceste cuvinte, cu o mare dificultate, încă mai există. Aş vrea ca ele să dispară, dar sunt singurele lucruri ce le mai am...