După cum bine nu
ştiţi, nu sunt un fan al citatelor, implicit al celor ce îşi construiesc un
univers cu ajutorul lor. În primul rând, referindu-mă la autori, detest oamenii care
vorbesc mult şi exprimă puţin (bineînţeles, poate că sunt şi eu niţel încuiat).
În ceea ce-i priveşte pe maniaci, nu pot să înţeleg cum de nu îi roade lipsa
asta cruntă de imaginaţie. La dracu... copy + paste-ul face faţă şi unor
ghilimele amărâte.
Aseară însă mi-am amintit de un mic şi
neînsemnat fragment din “Viaţa
pe un peron”. Paler spunea cam aşa: “Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut
putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am
epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne
bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o
mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără
noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi
fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu
ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...”
Se poate observa că citatul este unul simplu... Nelămurirea mea este următoarea şi li se adresează puţinilor oameni ce mai rătăcesc pe
aici: Trenul e pierdut, urmează un altul. Ce facem? Rămânem consecvenţi şi ne păstrăm destinaţia...
sau urmăm o alta?
Cred ca nu e vorba de destinatie...ci de destin. Daca nu ne simtim in stare sa ne urcam in alt tren...ramanem pe peron. Ramanem in asteptare care poate deveni permanenta. Trenul nostru daca s-a dus...cred ca dus ramane. Am pierdut si eu cate-un tren...problema e ca pierdut a ramas. Odata a venit si trenul acela, de care spune Paler. Dar la fel, eram prea obosita, imi luasem si gandul de la el...si cand a venit...degeaba a mai venit. Trebuie sa recunosc ca are perfecta dreptate. Ii dau dreptate intotdeauna. De fapt gandesc intru totul ca el...Si-mi pare foarte rau ca nu mai este. Cred ca a fost singurul filosof care nu ma facea sa ma simt complexata ascultandu-l sau citindu-l...
RăspundețiȘtergereDa, e vorba de destin şi de şansele ce ne apar în viaţă. Bineînţeles, de unele profităm, de altele nu...
RăspundețiȘtergereEu însă am interpretat textul în maniera asta: Rămânem fixaţi asupra unui lucru la care visăm, dar pe care, din anumite motive, nu am reuşit să-l atingem? Aşteptăm o viaţă pentru ceva ce ştim în sinea noastră ca e bun dar şi greu realizabil?
Probabil mi se va răspunde prin "Depinde de lucrul despre care vorbim". Să spunem însă că lucrul ăla e singurul ce ne-ar putea împlini...
Oricum, e mult mai complicat. Daca te referi la o lupta pentru o relatie...e una, si poate fi greu ori mai degraba imposibil sa lupti singur.
ȘtergereDaca te referi la o lupta pentru a te realiza, a demonstra ceva...aici cred ca e mai simplu.
Eu am lasat timpul sa faca el ce crede si uneori pare sa fie bine. Nu sunt resemnata insa nici lupta cu morile de vant nu ma caracterizeaza...
Dacă lucrul acela e singurul ce ne-ar putea împlini, așa cum ai zis, eu cred că trebui să ne continuăm drumul, chiar dacă e greu, dacă nu lupți pentru acel lucru, nu îl vei obține ..
RăspundețiȘtergereŞi eu sunt de aceeaşi părere... Trebuie luptat, oricât de descurajantă ar părea lupta la un moment dat. Ce se întâmplă însă dacă lupta aceasta ar trebui să fie dusă de două persoane? Ar mai avea rost doar dacă una s-ar implica?
RăspundețiȘtergereŞtiu, sunt multe întrebări... Probabil că singura modalitate de a răspunde se află undeva în fiecare dintre noi, răspunsul putând fi scos la suprafaţă doar prin intermediul unei autoanalize.
Adevărat :)
Ștergeretrenuri...cite trenuri pierdute am avute si sunt constienta ca e doar vina mea,din cauza fricii mele fata de necunoscut,uneori trenul nu ne asteapta cit timp noi ne gindim daca e corect sau nu sa urcam in acel tren,cred ca totul depinde de moment si impuls,nu trebuie sa ne gindim trebuie sa facem,cit sintem tineri,sa nu ne gindim la consecinte si niodata sa nu ne para rau de deciziile luate.iar daca totusi am pierdut trenul inseamna ca acel tren nu a fost al nostru cum spune mama mea "tot ce nu se intimpla se intimpla spre bine"
RăspundețiȘtergereLa consecinţe trebuie să ne gândim, însă nu prea mult... Precauţia nu strică, mai ales la vârsta când orice deviere se poate lăsa cu repercusiuni grave. Bineînţeles că nici teama de necunoscut nu e benefică... Orice alt gând în plus coincide cu pierderea unui tren.
RăspundețiȘtergereŞi mie mi-a fost frică de necunoscut, încă îmi mai este... Lucrul ăsta e normal, mai ales când după un astfel de impuls, ce poate nu ne stă în fire, suferim o dezamăgire.
P.S.: Am trăit pe peron mai mult decât poate ar fi trebuit. Cu toate astea, nu regret alegerile făcute. La propriu, am luat toate trenurile ce trebuiau luate.
Trenul vieții... oare avem bilete?
RăspundețiȘtergereFaină melodie...
Nu ştiu dacă ne sunt de folos biletele, cert e că într-un fel sau altul plătim scump această călătorie. ;))
RăspundețiȘtergereÎţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu mare drag. :D
Cât despre mine, eu niciodată nu aș pierde trenul ăla. M-aș urca în el și moartă. Doar nu l-am așteptat atât degeaba :)) Aș merge o stație, suficient timp să îmi dau seama dacă vreau/merită sau nu să continui pe drumul respectiv...
RăspundețiȘtergereÎnainte de toate: "Măi copile, ce meleaguri ai cutreierat de nu te-am mai văzut în ultimele 2 săptămâni?" :))
RăspundețiȘtergereCât despre tren, la un moment dat ar trebui să ne punem întrebarea următoare: "Noi vrem să prindem trenul, dar oare el ne permite călătoria, oare ne vrea cocoţaţi în compartimentele lui?"
Ba pardon, că sunt chiar trei. Și misterioasa călătorie nu e nici pe departe pe sfârșite :)) Nu am mai avut posibilitatea să mai postez. La mine vacanța e vacanță! Adică totul verde și doar sunetul verii, fără betoane și tehnologie, să zic așa :))
RăspundețiȘtergereMăi, dar ce tren pretențios. Nu ia pe oricine, oricum, oricând. Să zicem că nu îndeplinesc toate condițiile. Dar faptul că vreau până la secătuire fizică, psihică, spirituală nu e suficient? Adică, frate, m-ai făcut neom de când te aștept. Nu ți-e de ajuns? Ia-mă și taci!
Pff.. norocoaso! Şi da, ai dreptate, să ştii că-s 3 săptămâni de când mi se tot lungesc ochii în aşteptarea unor noi postări. M-am gândit eu că eşti hai-hui, dar nici măcar o poză mică pentru ciudoşi din ăştia d`alde mine?!
RăspundețiȘtergereEh, de-aş fi tren nu te-aş lăsa să aştepţi. :))
Să ştii că înainte de a mă sui într-un tren obişnuiesc să mă asigur de nenumărate ori că destinaţia e cea corectă. Cu toate acestea, am ajuns ca într-un final să păstrez în suflet imaginile călătoriei propriu-zise şi mai puţin pe cele cu mine ajuns la destinaţie. Deci, uneori oricât de mult aştepţi tu trenul ăsta, se poate ca el să nu te mai aştepte... sau în cazul meu, destinaţia să-ţi devină ostilă.