Nemuritoare

              Dragă copile,


 Știi, la un moment dat în decursul acestei vieți facem greșeala de a trece de la zâmbetul acela cristalin și sincer la grimasa fadă, apatică și mincinoasă. Într-una dintre zilele tale, mai devreme sau mai târziu, vei pierde din vizor frumusețea cerului la apus, vei uita mirosul florilor de câmp, iar sunetul mării învolburate îți va fi acoperit pentru totdeauna de zgomotul asurzitor al haosului urban. Într-o zi nenorocită - căreia la momentul respectiv îi vei zice "maturizare", vei uita cum e să privești, să asculți, să miroși, să simți...

 Anii vor trece și în mod inerent, din când în când, vei mai privi înapoi dându-ți seama că ceea ce a fost frumos s-a dus, a murit. Apoi vei reflecta cu o mai mare atenție și vei descoperi cum un univers întreg îți stă la picioare și așteaptă a fi descoperit. Suntem blestemați de a nu putea vedea viitorul și de a avea în permanență ca referință trecutul. El ne alimentează iubirea și ura în aceeași măsură, cum la fel de bine ne secătuiește de orice picătură de simțire, ne orbește, ne tâmpește...
 Lasă-ți trupul plăpând pradă rafalelor de vânt așa cum și eu am făcut-o cândva. Nu te împotrivi trecerii timpului și indiferent încotro vei fi purtat, nu privi înapoi căci de data aceasta călătoria e mai importantă ca însăși destinația.
 Am pierdut multe, dar nu la fel de multe pe cât am câștigat. Și nu, nu pot să uit... eu doar mă las purtat de vânt (iar de data aceasta am și însoțitor).